Timp estimat de citire: 4 minute

Alimentele pe care le consumăm pot interfera cu medicamentele pe care le luăm.

Iată câteva dintre cele mai periculoase combinații de alimente și medicamente:

1. Lămâie verde și medicamente de tuse

Lămâia verde poate bloca o enzimă care descompune anumite medicamente, inclusiv dextrometorfan, folosit pentru tuse. Din cauză că medicamentul se depune în fluxul sanguin, riscul de efecte secundare crește: halucinații și somnolență.

2. Grapefruit și statine

Statinele sunt utilizate pentru scăderea colesterolului. Dacă medicul ți-a prescris statine, este important să știi care dintre ele pot interacționa negativ cu grapefruit și sucul de grapefruit. Fructul nu afectează toate statinele. Trebuie să eviți grapefruitul numai dacă medicul ți-a prescris lovastatină, atorvastatină sau simvastatină. În acest caz, grapefruitul poate accelera efectele secundare ale medicamentului: dureri musculare și anomalii hepatice reflectate în niveluri ridicate ale transaminazelor.

3. Produse lactate și antibiotice

Produsele lactate precum laptele, iaurtul și brânza pot întârzia sau preveni absorbția anumitor antibiotice, cum ar fi tetraciclina, doxiciclina și ciprofloxacina. Evită consumul de lactate cu două ore înainte și după administrarea medicamentului. Cu toate acestea, nu este nevoie să eviți lactatele cu toate antibioticele. De exemplu, metronidazolul trebuie luat cu apă sau lapte pentru a preveni tulburările gastrice.

4. Carne afumată și antidepresive

Inhibitorii de monoaminooxidază sunt prescriși pentru a trata depresia, boala Parkinson, tulburările de panică, tulburările de anxietate socială și tulburările de stres posttraumatic. Dacă urmezi un tratament pe bază de inhibitori de monoaminooxidază, trebuie să eviți tiramina, un compus care afectează tensiunea arterială. Tiramina crescută poate îngusta vasele de sânge, ceea ce poate duce la o tensiune arterială extrem de ridicată. Tiramina se găsește în anumite alimente, băuturi și alte substanțe. De exemplu, alimentele bogate în proteine conțin de obicei cantități mari de tiramină.

5. Ciocolată și metilfenidat

Metilfenidatul este un medicament stimulant utilizat pentru a trata tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD) și narcolepsie. Luând metilfenidat cu ciocolată sau cofeină poate provoca un comportament ciudat și convulsii. Este recomandat să aștepți câteva ore între administrarea de metilfenidat și consumul de ciocolată sau băuturi cofeinizate.

6. Sucuri de fructe și medicamente pentru alergii

Fexofenadina este un medicament alergic folosit pentru febra fânului și s-ar putea să un aibă efectul dorit dacă este luat cu suc de mere, portocale sau grapefruit. Aceste sucuri inhibă o peptidă care transportă medicamentul din stomac către fluxul sanguin și acest lucru ar putea însemna că nu există suficient medicament pentru a ameliora simptomele alergiei.

7. Scorțișoară și warfarină

Deși este un condiment utilizat pe scară largă, este posibil să fie necesar să moderezi consumul de scorțișoară dacă faci tratament cu anticoagulante. Cumarina din condiment ar putea crește riscul de sângerare. Anticoagulantele scad capacitatea de coagulare a sângelui. Cumarina din scorțișoară este un anticoagulant natural. De fapt, cel mai utilizat medicament anticoagulant este warfarina, un derivat al cumarinei.

8. Vitamina K și warfarină

Warfarina este un medicament care subtiează sângele și care ajută la tratarea și prevenirea formării cheagurilor de sânge. Anumite alimente, în special cele bogate în vitamina K, îi poate diminua eficacitatea. Cele mai mari concentrații de vitamina K se găsesc în legumele cu frunze verzi, cum ar fi kale, varză furajeră, spanac, nap, varză de Bruxelles, broccoli, ceapă verde, sparanghel și endive. Prin urmare, un aport crescut de vitamina K poate reduce efectul anticoagulant și poate împiedica funcționarea medicamentului.

9. Alcool și acetaminofen

Acetaminofenul este un medicament folosit pentru a trata durerea și febra ușoară până la moderată. În combinație cu alcoolul, acetaminofenul poate provoca efecte secundare: afectarea ficatului cu posibilitatea de leziuni hepatice grave. Acetaminofenul, luat separat, poate provoca daune toxice ficatului, iar alcoolul include, de asemenea, toxine pe care ficatul trebuie să le descompună.

10. Alcool și insulină

O băutură alcoolică poate crește sau prelungi efectele insulinei și poate duce astfel la hipoglicemie sau glicemie scăzută. Acțiunea de scădere a glucozei a alcoolului poate dura de la 8 până la 12 ore. Printre simptomele hipoglicemiei se numără nervozitate, transpirație, tremur, foame intensă, slăbiciune, palpitații, confuzie, somnolență și, în cele din urmă, comă.

11. Diete bogate în fibre și digoxină

Digoxina este un medicament utilizat pentru a trata diferite afecțiuni ale inimii. Fibrele dietetice, în special fibrele insolubile, cum ar fi tărâța de grâu, pot încetini absorbția digoxinei și pot reduce eficacitatea acesteia. Pentru a preveni acest lucru, digoxina trebuie luată cu cel puțin o oră înainte sau două ore după masă.

12. Grapefruit și blocante ale canalelor de calciu

Blocantele canalelor de calciu sunt prescrise pentru hipertensiunea arterială. Un element natural găsit în grapefruit modifică descompunerea blocantelor canalelor de calciu, ceea ce poate duce la un nivel ridicat al medicamentului în sânge, împreună cu un risc crescut de efecte secundare grave.

13. Alimente bogate în iod și medicamente antitiroidiene

Medicamentele antitiroidiene reduc simptomele hipertiroidismului. Medicamentele antitiroidiene previn absorbția de iod în stomac. O dietă bogată în iod necesită doze mai mari de medicamente antitiroidiene. Cu cât doza de medicamente antitiroidiene este mai mare, cu atât este mai mare incidența efectelor secundare care includ erupții cutanate, urticarie și boli hepatice. Cele mai bogate surse dietetice de iod sunt fructele de mare și algele marine. Iodul se găsește și în sarea iodată și într-o măsură mai mică în ouă, carne și produse lactate.

Dacă vrei să afli informații despre fructele și legumele tratate cu pesticide, citește articolul nostru despre acest subiect: Care sunt fructele și legumele care conțin cele mai multe pesticide?

[Poză de pe Pixabay]